Într-o seară liniștită de primăvară, pe strada centrală din Izmail, care se numea Broadway de către localnici. La ceva timp după ce s-au întâlnit, au cântat la o nuntă. Nunta a fost sărbătorită în Izmail, în casa părinților Tatălui meu. Tata a fost militar și imediat după nuntă a fost otrăvit. Mama a mers cu el. Așa că au călătorit împreună prin viață, în întreaga Uniune Sovietică. A născut copii, a schimbat orașe și apartamente. În timpul slujbei, tata a schimbat garnizoanele, iar mama, urmându-l, a fost forțată să schimbe școlile. A lucrat ca profesoară de engleză. Mii de elevi au trecut prin mâinile ei grijulii. Sunt sigur că mulți își mai amintesc de ea cu recunoștiință. Pentru mulți, engleza a fost de ajutor în viața de adult. Au fost multe dificultăți și provocări, dar au fost și multe lucruri bune.


Anul acesta a fost deosebit de dificil. Chiar înainte de noul an 2022, ambii părinți au fost internați la Spitalul Mariupol cu coronavirus. Au stat sub oxigen timp de o lună. Situația a fost foarte dificilă, dar au reușit să facă față și să supraviețuiască. Pe 19 ianuarie, la Botez, au fost externați, iar la sfârșitul lunii am venit în vizită. Nu ne-am văzut de mult, eram bucuroși să ne întâlnim, ne făceam planuri de viitor. Dar pe 24 februarie totul s-a schimbat. În Mariupol a început bombardamentul. Am pierdut contactul cu părinții mei și cu toți cei dragi care locuiau în Mariupol. Uneori, o dată pe săptămână sau mai puțin, reușeam să obțin informații că toată lumea este în viață și bine. La 70 de ani, tatăl a reușit să urce pe jos la o înălțime echivalentă cu etajul 12 și să trimită un mesaj celor dragi că sunt în viață. Așa a trecut luna. Părinții mei au trăit o lună în subsol sub bombardament, fără apă, mâncare, căldură și electricitate. Și toată această perioadă, de la mesaj la mesaj, a fost ca o tortură pentru toți cei dragi. Și iată vestea bună, pe 23 martie, au reușit să iasă din Mariupol cu mașina, a fost singura care a supraviețuit din toată curtea. A fost un noroc. Au decis să meargă într-un loc sigur, în patria lor, unde nu au mai fost de atâta timp. Au condus prin toată țara pe vechea lor Kalina, care a supraviețuit bombardamentului. Au plecat din Mariupol sub bombardament, luptele au avut loc la periferie. Au reușit să izbucnească din Iad, conducând prin toată țara de la est la vest prin toate punctele de control. Dar… dar… nu au reușit niciodată să ajungă acasă.

Și în ajun am avut un vis. Îi văd pe mama și pe tata din spate. Îi sun și ei nu se întorc și mă lasă. Se vede după plimbare că sunt foarte obosiți. Apoi se urcă în mașină și pleacă…


Mama și tata nu mai sunt.

Viitorul Ucrainei noastre va fi construit pe niște eroi atât de mici cu inimi uriașe și curajoase.
Scris de bunicul Misha, Victor Mirgorodsky.

Fie ca răposatul cuplu căsătorit Mirgorod să se odihnească în pace.

Și trebuie să rămânem mereu OAMENI!

24.03.2022 O tragedie s-a produs pe autostrada Odessa-Reny. O mașină cu refugiați din orașul Tătarbunar spre orașul Izmail. Mariupol a avut un accident de mașină. Ca urmare a incidentului, un cuplu căsătorit Georgiy Konstantinovici Mirgorod și Valentina Vladimirovna Mirgorod au murit. În mașină se mai aflau doi pasageri, nora lor și fiul ei. Au supraviețuit, dar au suferit răni semnificative. Timp de o lună, acești oameni au supraviețuit în iadul din Mariupol, unde fiecare zi ar putea fi ultima. Au reușit să izbucnească din ea, călătorind prin toată țara de la est la vest înainte cu 50 km până la casă, s-au izbit de un zid de beton al blocului de stâlpi. Incidentul a avut loc noaptea. Blestematul blocaj de ciment nu a fost iluminat și nu a fost marcat corespunzător cu semne rutiere. Vreau sa va povestesc separat despre baiatul care conducea masina .Cred că tipul ăsta este un adevărat erou și cei care merită cel mai înalt premiu. În luna februarie, în blocajul Mariupol, fiecare zi din viața acestui băiețel a fost plină de fapte. Ieșirile zilnice din subsolul lor, unde s-au ascuns, pentru apă, mâncare și lemne de foc, ar putea fi ultimele. Zilnic era necesar să parcurgem aproximativ 10 km pe străzile orașului distrus. Ca să treacă prin case arse, utilaje bătute și cadavre. Și-a ajutat rudele și vecinii să supraviețuiască zilnic. A ajutat cât a putut și a reușit fără nicio protecție, armură și cască. Cu alte cuvinte, ca orice alt civil…


Imediat după accident, doar un băiețel de 12 ani Mihail i-a rămas în minte. Era noapte afară, frig, drum gol în afara orașului. În mașină sunt două cadavre și o mamă frântă geme de durere infernală. Și încă o dată, micuța Mishka a făcut o ispravă. Un băiat semi-dezbrăcat a încercat să sune după ajutor la telefon, dar toate telefoanele din mașină erau moarte. Apoi a ieșit și a început să încerce să oprească mașinile rare care trec pe lângă el. Și-a fluturat mâna însângerată, cu care a atârnat o bucată de piele atârnată, dar mașinile tot au trecut. După un timp a reușit să oprească pe cineva, dar totuși s-a descurcat. Mama lui a fost dusă în curând la un spital, unde a fost îngrijită.

Cred că micuțul de 12 ani, Michael, este un adevărat erou ce ar trebui scris în cărțile școlare. A reușit să supraviețuiască și să facă față dificultăților pe care nu orice adult le poate face față. Merită cel mai înalt premiu.

Într-un final, cumnata și nepotul lui Roman au ajuns în România de la Mariupol.